EXPOZIȚIA REPUTAȚILOR ARTIȘTI FOTOGRAFI

DIN EUROPA –

”DIALOG CU LUMINA”

 

În anul 1990 cunoscutul artist fotograf Ștefan Tóth István AFIAP, ESFIAP, a pus bazele Galeriei ”Euro Foto Art” în care au fost vernisate până în prezent peste 600 de expoziții de artă fotografică și prezentate publicului vizitator peste 40.000 creații ale artiștilor fotografi din întregul mapamond. Această Galerie a devenit cea mai longevivă galerie permanentă de artă fotografică din România. În semn de apreciere pentru prestigiul internațional al acestei galerii, Federația Internațională de Artă Fotografică (FIAP), recunoscută de UNESCO, a acordat la ședința Consiliului director care a avut loc în luna mai 2019, în Belfast (Irlanda de Nord), statutul de Centru Expozițional FIAP Oradea – România (cel de al 17- lea din lume și singurul din România). Centrele Expoziționale au fost concepute ca, pe lângă caracterul lor de săli de expoziții permanente, să devină și ateliere de creație ale artiștilor fotografi cu distincții FIAP, care să inițieze diferite dezbateri, colocvii sau simpozioane internaționale de artă fotografică. În acest context, directorul Centrului Expozițional FIAP Oradea – România, artistul fotograf Ștefan Tóth István AFIAP, ESFIAP, a inițiat în premieră națională organizarea primei expoziții a membrilor. Expoziția de artă fotografică internațională intitulată ”Dialog cu lumina” organizată în parteneriat cu Muzeul Țării Crișurilor - Complex Muzeal, prin secția Muzeul Orașului Oradea, și cu sprijinul Summit Agro România, sub auspiciile Federației Internaționale de Artă Fotografică (FIAP), este alcătuită din  72 de fotografii alb-negru și color realizate de membrii Centru Expozițional FIAP Oradea – România: Iurie Foca AFIAP (MD),  Ovidiu Gabor EFIAP  (RO),  Petrila Gheorghe EFIAP (RO),   István Kerekes EFIAPd3 (HU),  Eszter Emese Lázár AFIAP (GR),  Lajos Nagy EFIAPd3  (RO), Ovi D. Pop EFIAPg (RO),   Béla Szabó EFIAP (HU),  Claudiu Szabó EFIAP (RO),  Gelu Stan AFIAP (RO),  Stan Valentina EFIAP d1  (RO) și Ștefan Tóth István AFIAP, ESFIAP (RO). Este de apreciat faptul că majoritatea artiștilor fotografi expozanți sunt absolvenții ai reputatul artist fotograf orădean Ștefan Tóth István AFIAP, ESFIAP (RO). ”Pentru mine acordarea titlului internațional a celei mai longevive galerie din România, fondată de mine, a însemnat o recunoașterea profesională și a unei munci de mai multe decenii. A doua satisfacție legată de organizarea acestei expoziții de înaugurare  a membrilor Centrului Expozițional FIAP se referă la faptul că majoritatea membrilor sunt absolvenții cursului de tehnică și artă fotografică condus de mine, de câteva decenii. E o bucurie deosebită să poți expune alături de foștii tăi elevi, care de-a lungul anilor au obținute diferite distincții FIAP, în urma rezultatelor obținute la diferite Saloane internaționale organizat sub patronajul FIAP! Cu alte cuvinte e o bucurie deosebită pentru mine ca ultima expoziție din acest an să fie alcătuită dintr-o colecție comună, foarte valoroasă din punct de vedere artistic” a precizat curatorul expoziției Ștefan Tóth István. Vernisajul expoziției va avea loc marți, 20 decembrie 2022, ora 16:00, în Galeria Euro Foto Art, Centru Expozițional FIAP Oradea – România, din cadrul Muzeului Țării Crișurilor - Complex Muzeal, secția Muzeul Orașului Oradea, și va fi transmis online pe facebook-ul Asociației: https://www.facebook.com/EuroFotoArtAssociation Momentele muzicale ale vernisajului vor fi oferite de către artistul Thurzó Sándor József, reprezentantul Grupului Cultural „Duo Sola Fide” din Oradea, care va interpreta piesele ”Air” de Macalik Alfréd, ”Miniatura Nr 2” de Carlos de Almeida, ”Largo pentru viola solo” de Dankó János. Expoziția celor mai reputați artiști fotograf din Europa se va putea vizita până la data de 19.01.2023, de marți până duminică, între orele 09:00 - 17:00 (luni - închis). Imaginile expuse la Oradea se pot admira și pe site-ul Asociației internaționale: https://www.eurofotoart.com/efa-exbhibitions-halls/fiap-exhibition-center-oradea/08/ Imaginile se vor putea viziona, în perioada decembrie 2022 – ianuarie 2023,  și pe ecranele mijloacelor moderne de transport din municipiul nostru, datorită protocolului încheiat cu AIEFA și OTL SA.